Duminică, 07 Iunie 2026

Terenurile din extravilan pot fi scoase din circuitul agricol

de Madalina PETRESCU Marţi, 15 Decembrie 2020 235 < 1 min citire
Terenurile din extravilan pot fi scoase din circuitul agricol
Zilele trecute, a intrat în vigoare o nouă lege a fondului funciar. Promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial, noua lege aduce modificări privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor extravilane. Legea privind stabilirea unor măsuri de aplicare a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (PL-x 627/02.12.2019) extinde de la doi la cinci ani perioada de scoatere din circuitul agricol a terenurilor extravilane. Potrivit acestei legi, dacă pe terenul agricol au fost ridicate construcții înainte de 25 iulie 2017, terenul poate fi scos din extravilan. Noile dispoziții se aplică pe o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a legii. Scoaterea definitivă sau temporară a terenurilor situate în extravilanul localităților se face la solicitarea beneficiarilor, cu plata tarifelor datorate la Fondul de ameliorare a fondului funciar, conform notei de calcul întocmită de către Direcția pentru Agricultură Județeană, în baza documentației depusă de beneficiar.
Taguri
Articolul anterior HoReCa nu și-a primit banii promiși
Articolul următor Pulsul economiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei