Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tot mai mulți români își duc economiile la bancă

de Cosmin ZAPOROJAN Marţi, 28 Septembrie 2010 368 1 min citire
Depozitele firmelor și populației au crescut în august cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu aproape un punct procentual față de iulie, la 169,41 miliarde de lei, în condițiile unei creșteri mai accentuate în august a economiilor în lei realizate de companii, potrivit BNR.
Singura categorie care a înregistrat scădere a fost cea a depozitelor gospodăriilor populației, de 0,2% comparativ cu luna anterioară, la 61,8 miliarde de lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, depozitele constituite de populație au urcat cu 3,4.
Economiile realizate de persoanele juridice în lei (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au urcat cu 3,1% față de iulie, la 44,15 miliarde de lei și cu 2,5% față de aceeași lună a anului precedent.
Depozitele în valută ale populației și firmelor, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,6%, la 63,46 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,3%, la 14,9 miliarde euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, au crescut cu 8,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților au urcat cu 7,5%).
Economiile în valută realizate de populație, exprimate în lei, au avansat cu 0,3% față de iulie și cu 14,2% față de august 2009.
Soldul economiilor în valută constituite de firme era la finele lunii august de 23,9 miliarde de lei, în urcare cu 1% față de iulie și cu 0,1% mai mare comparativ cu perioada similară din 2009.
Taguri
Articolul anterior Elena Udrea umblă cu "locuința vopsită"
Articolul următor Bancherii îi vor cere lui Băsescu să nu promulge legea privind creditele populației

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei