Duminică, 07 Iunie 2026

Tragedia din Şantierul Naval Midia, după schimbări de lege! Cui face jocurile Autoritatea Navală Română?

de Sorin MIHALACHE Luni, 12 August 2024 2942 5 min citire
România a avut o legislaţie foarte bună în privinţa securităţii şi siguranţei în muncă, la capitolul reparaţii navale. În urmă cu mai bine de 20 de ani, autorităţile au luat măsuri care s-au dovedit în timp extrem de eficiente, una dintre acestea fiind eliberarea certificatului Gas Free. Din motive încă învăluite în mister, vara aceasta, legislaţia a fost din nou modificată şi, din păcate, în doar o lună de zile, au apărut efectele negative: patru persoane şi-au pierdut viaţa în nenorocirea de la Şantierul Naval Midia.
Este anchetă de proporţii la Şantierul Naval Midia, după ce patru muncitori şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit la bordul bulk carrier-ului „Amar Glyfada”, pavilion Belize, care venise, pe 1 august, pentru reparaţii. Investigatorii adună probe, indicii, pentru a stabili cauzele grozăviei, dar şi pentru a determina cine sunt cei răspunzători pentru moartea celor patru muncitori.Până una alta, surse din domeniu spun că din documentaţia cu care nava a intrat în şantier lipsea certificatul Gas Free. Şi asta pentru că, în urma unei modificări recente de legislaţie, emiterea acestui document a devenit opţională pentru acest tip de navă, un bulk carrier ce cărase cereale. Iar Autoritatea Navală Română (ANR) nu-i străină de această schimbare!
Când ceva merge bine…
Legea românească a fost una foarte bună, menită a proteja vieţile celor care efectuează reparaţii navale. Astfel, în Ordinul nr. 813 din 25 iunie 2008 emis de Ministerul Transporturilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 492 din 1 iulie 2008, la Articolul 5, se menţiona clar: „Navele maritime de orice tip, care urmează să între în şantierele navale din România pentru reparaţii, vor fi inspectate de către ANR în vederea emiterii certificatului Gas Free, ca măsură necesară de creştere a securităţii muncii, a siguranţei navei şi a facilităţilor portuare". De asemenea, „inspecţiile necesare emiterii certificatelor Gas Free vor fi efectuate de ANR prin personal propriu sau de persoane fizice sau juridice române autorizate de ANR".
Dar, aşa cum se întâmplă în România, când ceva merge bine… hop şi-o modificare!
Astfel, în Ordinul nr. 1.750 din 28 iunie 2024 emis de Ministerul Transporturilor şi publicat în Monitorul Oficial nr. 653 din 9 iulie 2024, la Articolul 1, se subliniază faptul că „prezentul ordin reglementează inspecţiile de siguranţă efectuate navelor de transport produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate, terminalelor de operare a mărfurilor periculoase (produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate), verificarea operării în siguranţă a navelor de transport produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate, precum şi inspecţiile pentru emiterea certificatelor de Gas Free şi Hot Work".
În cazul acestor tipuri de navă, petrolier, tanc chimic, gaze lichefiate, certificatul Free Gas este obligatoriu. În schimb, conform noilor prevederi legislative, „navele maritime şi de navigaţie interioară, altele decât cele de transport produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate, care urmează să efectueze în şantierele navale lucrări de reparaţii ce pot genera surse de aprindere, în spaţii închise sau adiacente acestora în care au fost depozitate produse petroliere, produse chimice lichide sau gaze lichefiate, sunt inspectate de către ANR, în vederea emiterii certificatului Gas Free, după intrarea lor în docurile şantierelor navale, la solicitarea armatorului / comandantului / conducătorului navei". Practic, acest document, de a cărui prezenţă depind vieţile muncitorilor, a devenit opţional!
Un referat special
Dar ce stă în spatele acestei decizii care şi-a făcut rapid efectele devastatoare? Ziarul „Cuget Liber” a intrat în posesia referatului de aprobare a Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Direcţia Transport Naval, nr. 23582/804 din data de 24.05.2024.
Autoritatea Navală Română a invocat motive de natură financiară sau dificultăţi de respectare a legislaţiei muncii privind salarizarea personalului.
„Ca urmare a analizei efectuate la nivelul Direcţiei Transport Naval şi Autorităţii Navale Române cu privire la efectele prevederilor OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a reieşit necesitatea şi oportunitatea reglementării unor activităţi desfăşurate de către ANR în condiţii de eficienţă economică (…). Totodată, s-au avut în vedere şi dificultăţile pe care ANR le întâmpină în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei muncii, privind salarizarea personalului (…).
În vederea optimizării activităţii, se propune ca inspecţiile de siguranţă efectuate navelor de transport produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate, terminalelor de operare a mărfurilor periculoase (produse petroliere, produse chimice lichide şi gaze lichefiate), inspecţiile pentru emiterea certificatelor de Gas Free şi Hot Work să fie efectuate atât de personalul din cadrul ANR şi/sau din cadrul căpităniilor de port cu atribuţii pentru efectuarea acestora. (…) Ofiţerii de căpitănie nu îşi mai pot desfăşura activitatea ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor minime de calificare (ex. lipsă brevet, certificate de calificare ale Uniunii), aflând-se în imposibilitatea legală de a duce la îndeplinire atribuţiile stabilite în sarcina ANR”, au explicat autorii referatului.
Referitor la certificatul de Gas Free, necesitatea şi oportunitatea emiterii acestuia, condiţiile de emitere, emitentul, precum şi forma şi conţinutul acestuia variază de la un stat la altul, sub impactul unor factori de natură economică şi socială. Prin urmare, nu există o abordare unitară în statele membre UE/IMO şi, în acest sens, un astfel de document nu poate fi emis în numele statului român, aşa cum este prevăzut în OMTI nr. 245/2022", se mai arată în referatul menţionat.
Întrebări care îşi aşteaptă răspunsul
Aşadar, în noul act normativ, pentru obligativitatea certificatului Gas Free, se vorbeşte numai despre trei tipuri de navă. Pentru restul - opţional!
În cazul de faţă, comandatul navei - şi nu numai el! - va avea de dat cu subsemnatul. De ce nu a solicitat acel certificat, ştiind riscurile ce decurg în repararea unei nave care transportase cereale, este lesne de înţeles. Economie la companie, la armator, însă o economie care a costat vieţi omeneşti.
Pe de altă parte, se ridică o întrebare: de ce o prevedere atât de importantă pentru siguranţa şi securitatea muncii în şantierele navale, care avea la bază tot o experienţă nefericită, a fost „radiată”, în condiţiile în care îşi dovedise eficienţa? Cui serveşte această modificare legislativă? Statului român, care ar fi avut şi încasări la buget pentru serviciul prestat, în niciun caz! Se fac jocuri pentru favorizarea unor armatori, sunt protejate anumite grupuri de interese?
Dar, să aşteptăm şi răspunsurile la întrebările adresate Autorităţii Navale Române, şi rezultatele anchetei oficiale, să vedem cine va plăti pentru moartea celor patru muncitori constănţeni! Am transmis încă de vineri, 8 august, întrebările, dar, deocamdată, ANR tace mâlc! 
Taguri
Articolul anterior Pompierii români în luptă cu incendiile de vegetație din Grecia. Atena acoperită de fum gros
Articolul următor Vicepreşedintele CJC, Petre Enciu, caută soluţii pentru implementarea proiectului EuroVelo 6

Comentează știrea

Radu Balan
12 august 2024

Domnule ziarist sau sindicalistul sef, santierului nu i trimiteti nicio intrebare? Proceduri de lucru, norme de protectie a muncii, etc? Doar nu poate fi cauza exploziei o hartie lipsa. Nu?

sistemul romanesc de santier
12 august 2024

Muncitorii, de ce nu-i intrebati ca poate cel mai bine specificul muncii ! Adica intuitiv, ca toti stiu neajunsurile dar din diferite motive, inclusiv pecuniare prefera sa nu zica nimica public ! "Treaba merge, vai de leafa o primim si daca avem spor si dublu pe bonus ... ca riscul desi il vedem, ca nu se intimpla ca stim, am avut si mai ... " Mie mi-e greu sa cred ca nimeni nu a vazut nimica in neregula de la inceput ... si "ca asa a fost scris". Chiar si cu hartia, ca alt control suplimentar ... dar acuatetea controlului si nu "spaga sa treaca". Coruptie generalizata. alte mecanisme decit cele legale, incompetenta cam asta e imaginea mea !

Daniel John
12 august 2024

Important este sa aflam adevărul

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei