Duminică, 07 Iunie 2026

Transgaz va primi un credit de 50 milioane de euro de la BEI

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 28 Octombrie 2017 140 2 min citire
Transgaz va primi un credit de 50 milioane de euro de la BEI
Ministrul economiei, Gheorghe Șimon consideră finanțarea proiectului BRUA de către Banca Europeană de Investiții (BEI) ca o completare
a inițiativelor Guvernului României, pentru stimularea investițiilor în infrastructură. El a participat la semnarea acordului de împrumut prin care BEI acordă Transgaz 50 milioane euro, pentru proiectul BRUA, de interconectare a rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și Europa de Sud-Est.
Acordul de împrumut este primul încheiat de o entitate românească (Transgaz), în cadrul Planului de Investiții pentru Europa (IPE), cu garantare de la Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI). Prin garanția Fondului, BEI sprijină planurile UE de securizare a
aprovizionării cu energie, respectiv de diversificare a aprovizionării cu gaze. Transgaz va utiliza cele 50 milioane euro la construcția unui gazoduct între două localități din România și pentru 3 stații de compresoare.
Ministrul Economiei, Gheorghe Șimon arată că noua finanțare a proiectului BRUA contribuie atât la atingerea obiectivelor României, cât și ale Uniunii Europene: surse alternative de gaze, reducerea dependenței energetice a țărilor sud-est europene, prețuri
transparente și raportate la piața liberă.
"Ca ministru al Economiei privesc cu bucurie și încredere faptul că Transgaz - o companie aflată în portofoliul ministerului - și Banca Europeană de Investiții au deschis acest drum. Pentru ministerul pe care îl gestionez este o veste extraordinară în direcția pe care o
susținem, de modernizare a Sistemului Național de Transport al gazelor naturale, dar și a infrastructurii României, în general. Nu în ultimul rând mă bucur pentru faptul că investiția BEI va genera locuri de muncă iar România va beneficia de o parte din cele câteva mii de
posturi, create în timpul fazei de construcție și apoi de operare a conductei BRUA".
Ministrul Șimon subliniază că BEI Banca Europeană de Investiții a avut și are un rol deosebit în realizarea obiectivelor UE, prin intermediul mecanismelor sale de finanțare a proiectelor strategice ale țărilor membre ale Uniunii. Intenția Guvernului actual al României
este de a menține și consolida această relație deosebit de utilă pentru țara noastră.
Taguri
Articolul anterior Soluții de garantare a finanțărilor pentru IMM-urile
Articolul următor Constănțeanul cu note maxime la bacalaureatul american. Universitățile se bat să îl aibă student

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei