Duminică, 07 Iunie 2026

Turism, infrastructură şi comerţ. CCIR se implică în revitalizarea relaţiilor economice cu Muntenegru

de Sorin MIHALACHE Luni, 23 Septembrie 2024 176 1 min citire
Turism, infrastructură şi comerţ. CCIR se implică în revitalizarea relaţiilor economice cu Muntenegru
Secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, și directorul direcției de relații externe CCIR, Eduard Costin, au avut o întâlnire oficială cu Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Muntenegru în București, Dalibor Durović, în vederea dinamizării schimburilor comerciale dintre cele două state.
„Uitându-ne peste cifrele din dreptul valorii totale anuale a schimburilor comerciale dintre România și Muntenegru rezultă foarte clar faptul că cele două state trebuie să identifice noi proiecte economice majore de interes comun.
În momentul de față, urmare a discuției avute cu reprezentantul Ambasadei Muntenegru în București, am identificat trei direcții principale pe care putem acționa eficient, și anume: capacitarea celor mai importante companii de turism românești în dinamizarea activităților specifice în Muntenegru concomitent cu înființarea unei grile de zboruri charter efectuate de compania națională Tarom, valorificarea experienței românești în modernizarea sistemului energetic muntenegrean și colaborarea în domeniul construcțiilor civile și de infrastructură.
Este foarte important, pentru ambele organizații, ca acest dialog să continue și în viitor pentru a putea efectua pașii concreți în demararea unor acțiuni concrete între mediile de afaceri din România și Muntenegru”, a declarat secretarul general Ovidiu Silaghi.
La nivelul anului 2023, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Muntenegru s-a ridicat la suma de 26,94 milioane de euro, în timp ce în luna mai 2024, această valoare se situa la 11,25 milioane de euro. În momentul de față, există un număr de 27 de companii muntenegrene care activează în România, cu o valoare totală a capitalului social de peste 610 mii de euro.
Taguri
Articolul anterior UPDATE: Intervenţie a scafandrilor ISU Dobrogea pe Canalul Poarta Albă Midia Năvodari. E căutată o persoană posibil înecată
Articolul următor Eşec umilitor pentru Putin: Racheta balistică intercontinentală „Sarmat” a explodat în timpul testării

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei