Vineri, 05 Iunie 2026

UNCTAD: "PIB-ul mondial trece pe plus în 2010"

de Cuget Liber Marţi, 08 Septembrie 2009 400 < 1 min citire
Creșterea PIB-ului mondial va reveni la valori pozitive, în 2010, însă nu va depăși 1,6%, potrivit estimărilor Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).
"Revenirea actuală a piețelor financiare și a piețelor materiilor prime ar putea fi una temporară", a declarat Supachai Panitchpakdi, secretarul general al UNCTAD, citat de AFP.
Potrivit raportului publicat ieri de UNCTAD, criza este departe de final: "Gravitatea și amploarea crizei sunt fără precedent și nicio țară nu a fost scutită. În acest an, PIB-ul mondial va scădea cu peste 2,5%. PIB-ul țărilor dezvoltate va scădea în 2009 cu 4%, în timp ce creșterea țărilor emergente va încetini de la 5,4% în 2008 la 1,3% în acest an. Din regiunile în curs de dezvoltare, cea mai afectată este America Latină, unde PIB-ul va scădea probabil cu circa 2% în 2009. Spre deosebire de Asia de Vest, unde PIB-ul va scădea, în Asia de Est și de Sud, economia este estimată să crească în 2009 cu 3-4%".
Taguri
Articolul anterior Comisia de control asupra SRI discută azi despre problemele semnalate de presă și de politicieni
Articolul următor Ultima strigare pentru schema de investiții mari din POS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei