Pentru a veni în sprijinul fermierilor mici și mijlocii care vor să acceseze fonduri europene în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pe cea a AFIR sunt disponibile proiecte-tip. "Astfel, dorim să contribuim la reducerea costurilor aferente serviciilor de consultanță", a mai precizat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.
- Publicitate -
Mai mult decât atât, în vederea asigurării cofinanțării, beneficiarii pot depune și scrisori de conformitate eliberate de instituțiile financiare nebancare (IFN), iar cei care trebuie să facă achiziții pot consulta baza de date cu prețuri de referință creată de AFIR și publicată pe pagina de internet a agenției.