A trecut și Paștele de
- Publicitate -
anul acesta. Și iată
rezultatele: "În peri-oada sărbătorilor de Paște, pe litoral au sosit 3.000 de turiști, care au poposit în principal în Mamaia, Vama Veche și Costinești", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristian Băr-hălescu, membru în Consiliul Director al ANAT, președinte Regiunea Sud-Est.
Pe de altă parte, la granița cu Bulgaria, traficul de per-soane comunicat de Inspec-toratul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, prin purtătorul de cuvânt, comisar șef Adrian Burcea, s-a ridicat la 20.066, dintre care 6.000 au fost intrări în țară.
Putem să presupunem doar că o parte dintre cei care au ieșit au făcut-o pentru a-și petrece minivacanța de Paște pe litoralul bulgar.
Raportat la numărul de locuri de cazare oferite de hotelierii pregătiți să întâmpine turiștii în această perioadă, numărul celor care au venit pe litoral de Paște este foarte mic. De fapt, egalează numărul celor care au participat, pe plaja Modern, la slujba de Înviere.
Nici nu ne puteam aștepta la mai mulți turiști, în condițiile în care pe litoral nu s-au organizat evenimente ca în alți ani.
"De Paște, românii nu vor avea parte nici de concerte la malul mării, nici de alte evenimente culturale, in-diferent de zonă. Pentru MDRT, Paștele este în familie", declara, înainte de sărbători, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Dez-voltării Regionale și Turismului (MDRT).
Așa se face că, anul acesta, Paștele a fost o sărbătoare fără strălucirea de altădată, când la Mamaia ne cânta Goran Bregovici, sau David Coulthard tocea cauciucurile bolidului de Formula 1 pe bulevardul Mamaia.
Plecând de la premisele de mai sus, probabil că, lăsată pe mâna autorităților locale, sărbătoarea de 1 Mai va fi trecută la capitolul "noi am fi vrut, dar..."
Cei care știu să se distreze o vor face și fără fondurile MDRT. De asta vor avea grijă pro-prietarii de cluburi și res-taurante, organizatorii de evenimente care au mai găsit sponsori, menestrelii de ocazie care le vor ameți pe fete cu cântecele lor la lumina unui foc pe plaja de la Vama Veche sau simplul fapt că, pentru câteva zile, am scăpat de grijile cotidiene.
Unde sunt turiștii de altă-dată?
Cezar PETROVICI