Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Val de scumpiri în 2026. Ce îi așteaptă pe constănțeni în anul care vine

de Madalina PETRESCU Marţi, 23 Decembrie 2025 777 2 min citire
Val de scumpiri în 2026. Ce îi așteaptă pe constănțeni în anul care vine
Constănțenii se confruntă cu un context economic dificil la începutul noului an. De la 1 ianuarie 2026, intră în vigoare al doilea pachet de măsuri adoptat de Guvernul Bolojan care aduce creșteri de taxe pentru populație și pentru firme, unele dintre ele cu impact direct asupra bugetului fiecărei familii. La toate acestea se adaugă scumpirile anunțate la carburanți, energie electrică și gaz.
Anul viitor va aduce creșteri de prețuri în mai multe sectoare-cheie. Scumpirile anunțate, cumulate cu nivelul ridicat al taxelor, vor face ca impactul asupra costului vieții să fie resimțit pe scară largă. Constănțenii vor resimți în buzunare, mai acut, că banii nu mai ajung de la o chenzină la alta. Zilele trecute, s-a dezbătut, cu „scântei”, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, nivelul taxelor locale ce vor fi aplicate de la anul. La ședință au participat primarul Vergil Chițac, directorul SPIT Constanța, Cristina Aldea, precum și constănțeni interesați de taxele din 2026. Astfel că, s-a stabilit ca taxa de salubritate să crească de la 20 la 28 de lei/lună/persoană, iar directorul de la impozite și taxe a dat asugurări că „singurele măriri vor viza impozitul pe clădiri, iar alte taxe vor rămâne neschimbate față de anul 2025". 
Și compania RAJA a anunțat că prețul serviciilor de furnizare de apă la Constanța va fi indexat. Astfel, prețul apei se majorează de la 16,79 lei cât era în vară, la 18,96 lei de la 1 ianuarie 2026.
 
Economistul Marian Toma a declarat pentru “Cuget Liber” că anul viitor va aduce creșteri de prețuri în mai multe sectoare-cheie.
 
Carburanții ar urma să se scumpească cu aproximativ 4-5%, în timp ce energia electrică ar putea înregistra o creștere de circa 3%, pe fondul accizelor aplicate acestui segment", a spus el.
 
În ceea ce privește gazele naturale, economistul estimează o majorare mai accentuată a prețurilor, în special în prima parte a anului, odată cu liberalizarea pieței.
 
Trebuie să fim un pic mai cumpătați și un pic mai economi și evident că nu toată lumea o duce foarte bine. Sunt convins că sunt foarte mulți constănțeni care vor avea probleme reale de a pune ceva pe masa de Crăciun. Sunt foarte multe familii care nu prea mai au ce să taie. Și aici probabil că ajutorul nostru, al tuturor, al comunității, e foarte important ca și acei oameni totuși să aibă ce să pună măcar așa minimal, pe masa de Crăciun", a conchis economistul.
Taguri
Articolul anterior Accident grav cu 12 victime pe autostrada A1. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Articolul următor Un nou atac cu drone la granița României. A fost emis RO-Alert

Comentează știrea

NOI
5 ianuarie

Am facut sesizare la primarie ca este necesar o trecere de pietoni la intersectia RASURI cu Baba Novac Pe str Baba Novac se circula cu mare viteza Pe strada Baba Novac sunt 2 statii CT BUS nu se oate trversa sa ei autobuzul se poate intamola ori cand o nenorocire Pentru un trafic mai bun ar trebui un semsfor inteligent Poate ne autati

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei