Videoconferință despre bani și funcții, între ministrul român al Finanțelor și comisarul european pentru buget

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 10 Ianuarie 2021 160
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, s-au întâlnit în cadrul unei videoconferințe, la finalul săptămânii trecute. Discuția dintre cei doi oficiali a avut loc în contextul adoptării legislației orizontale aferente acordului privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și pachetului de redresare Next Generation EU (NGEU), agreat în cadrul Consiliului UE, în 17 decembrie 2020. Din același pachet face parte și Decizia privind resursele proprii ale Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, care urmează a fi ratificată de statele membre pentru a permite accesarea fondurilor aferente instrumentului Next Generation EU.
Comisia Europeană estimează că prefinanțarea aferentă proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență va putea fi pusă la dispoziția statelor membre până în vara acestui an, în funcție de evoluțiile și eforturile statelor membre de a finaliza planurile naționale. Conform acordului agreat între Consiliul UE și Parlamentul European, prefinanțarea reprezintă 13% din anvelopa financiară disponibilă pentru fiecare stat.
De asemenea, în cadrul discuțiilor s-a dezbătut și despre ocuparea posturilor din cadrul instituțiilor europene, la nivel managerial de vârf și mediu, conform criteriului geografic. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei