Viitorul băncilor locale dă cu minus

de Cuget Liber Miercuri, 03 Martie 2010 321
Perspectiva asupra sectorului bancar autohton rămâne negativă, în viziunea agenției de rating Moody’s, din cauza condițiilor economice dificile. În același timp, nivelul împrumuturilor neperformante rămâne ridicat, la fel ca și costul creditării, ceea ce va afecta rentabilitatea instituțiilor de credit. În 2009, contracția economiei, creșterea șomajului și deprecierea leului au dus la o creștere record a restanțelor și la o încetinire a avansului creditării, amintesc analiștii Moody’s. "Totuși, acordul cu FMI a diminuat îngrijorările referitoare la lichiditatea sectorului bancar. De asemenea, capitalizarea bună a băncilor autohtone le-a permis să absoarbă imediat șocurile din economie, mai ales că băncile-mamă s-au angajat să nu își reducă prea mult expunerea pe România", se arată în studiul agenției de rating. În prezent, rata de solvabilitate a sectorului bancar românesc este bună, situându-se la peste 14%, în timp ce lichiditatea este relativ restrânsă, cu un raport credite/depozite de 113%, la începutul lui 2010. În România operează 42 de instituții bancare, din care două de stat (CEC și EximBank) și trei cu reprezentare 100% românească (Transilvania, Carpatica și Libra Bank). Primele cinci bănci din sistem dețin 54,2% din totalul activelor, 54% din credite și 54,2% din depozite.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei