Vine vara, facem bani! "Explozie" a preţurilor pe piaţa chiriilor, la Constanţa

de Sorin MIHALACHE Duminică, 12 Mai 2024 632
Vara se apropie cu paşi rapizi, sezonul turistic a debutat oficial, odată cu mini-vacanţa de 1 Mai şi Paşte, iar preţurile chiriilor au crescut şi ele simţitor, la Constanţa, proprietarii de imobile căutând să exploateze la maximum în special perioadele de vârf sau cele când se organizează evenimente de top, gen Neversea.
Apartamentele şi casele scoase la închiriat pe piaţa constănţeană fac o serioasă concurenţă hotelurilor şi pensiunilor, atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi al condiţiilor oferite. Anul şcolar se apropie de final, sezonul estival bate la uşă, se fac ultimele pregătiri pentru întâmpinarea turiştilor, iar sumele vehiculate pentru chirii ating constant „borna” miei de euro.
Luxul de a avea vedere la mare
Aşadar, pentru un apartament de lux, trei camere, situat la etajul al doilea al unui imobil din cartierul Faleză Nord, cu vedere la mare, proprietarul solicită nu mai puţin de 1.500 de euro pe lună. Se poate negocia, dar, ţinând cont de faptul că apartamentul este complet mobilat, cu îmbunătăţiri de actualitate, nu vă aşteptaţi la discount-uri spectaculoase.
Marea se vede superb de la etajul şapte! În Zona Peninsulară, este disponibil imediat la închiriat un apartament cu trei camere, complet mobilat, dotat cu toate electrocasnicele necesare, tariful lunar fiind de 1.200 de euro.
Ceva mai ieftin, la „doar” 1.000 de euro pe lună, se poate închiria, în perioada sezonului estival, un studio în bloc nou, zona Campus - lac Siutghiol, în preţ intrând şi locul de parcare din subteran. În acest caz, creşterea faţă de preţul din extrasezon este semnificativ: un plus de 500 de euro!
Mai accesibil este un apartament cu două camere, aflat în imediata vecinătate a plajei Modern, pentru care proprietarul solicită numai 500 de euro pe lună, însă în acest caz discutăm despre o locuinţă fără îmbunătăţiri, cu un mobilier destul de uzat.
„Asistăm, ca în fiecare an, la o creştere a preţurilor chiriilor. Este firesc, se apropie sezonul estival, vin turiştii, vom avea pe litoral şi mari festivaluri, gen Neversea, când se va închiria pe bani şi mai mulţi.
Sunt proprietari care închiriază o lună, două sau tot sezonul de vară, dar, în general, se optează pentru variante mai scurte, preţurile variind între 20 şi 50 de euro pe zi, în funcţie de cartier, din Satul de Vacanţă până în Poarta 6.
Avem şi oferte de lux, de exemplu, pentru un apartament în Mamaia Nord, două camere, terasă de 65 metri pătraţi, loc de parcare şi piscină, în apropierea cluburilor, se plăteşte 750 de lei pe noapte, sejurul fiind de minimum două nopţi”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Sorin V., agent imobiliar constănţean cu peste 20 de ani de experienţă.
Cerinţe mai puţine pentru vile şi case
Preţurile sunt şi mai mari atunci când vorbim despre chiriile caselor, însă, în acest caz, clienţi sunt în general fie agenţi economici, fie grupuri de turişti, familii care vin împreună la mare.
O vilă situată în zona magazinului de mobilă Elvila, cu intrări separate, parcare, loc de joacă şi curte spaţioasă, se închiriază la preţul de 2.000 de euro pe lună, cei interesaţi trebuind să ia în calcul comisionul agenţiei de intermediere (50% din cuantumul chiriei pe o lună + TVA), dar şi garanţia solicitată de proprietar (chiria pe o lună).
Dar există şi oferte pentru pretenţioşi! 4.500 de euro pe lună este chiria pentru o vilă de lux în zona Campusului universitar, cu vedere la Siutghiol, în timp ce, pentru o vilă cu şapte camere din Faleză Nord, suma solicitată este de 3.500 de euro pe lună.
„Casele se închiriază mai greu, avem mai puţine solicitări. Preţuri mai accesibile găsiţi în cartierele Km 5 sau Inel 2, dar şi în acest caz bugetele necesare sunt de 600, 700, chiar 850 de euro. Este posibil să avem mai multe solicitări în cursul lunilor iulie şi august, când vin familii sau grupuri de prieteni în vacanţă pe litoral”, explică interlocutorul nostru. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei