În luna septembrie 2011, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de luna august 2011, ca serie brută cu 17,1%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,3%, a anunțat Institutul Național de Statistică.
- Publicitate -
Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a crescut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 2,7%, respectiv cu 2,2%.
În perioada 1.I-30.IX.2011, comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2010, volumul lucrărilor de construcții a scăzut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,1%, respectiv cu 0,8%.