În 2011 Vor mai veni navele de croazieră, pe Dunăre, la Constanța? Niciun operator nu a încheiat, până la această oră, vreun contract de tranzitare a Canalului Dunăre - Marea Neagră

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 15 Februarie 2011 568
"Traficul pe Canalul Dunăre - Marea Neagră a depășit două milioane de tone în luna ianuarie 2011, fiind cu 400.000 de tone peste ceea ce ne-am propus", a declarat Valentin Zeicu, directorul general al Administrației Canalelor Navigabile (ACN). Creșterea a fost asigurată de cereale, dar și de minereurile și cărbunele destinate combinatelor siderurgice din Galați, Ungaria și Serbia. Noutatea acestui an este prezența în trafic a gazelor naturale lichefiate provenite din terminalul "Octogon Gas & Logistics" SRL, din portul Midia. Acestea sunt trans-portate cu barje specializate pe Canalul Poarta Albă - Midia și mai departe. În prezent s-a consolidat traficul de containere. Merge bine și cel de benzină și motorină de la sârbi spre portul Constanța, precum și traficul de hidrocarburi spre Ungaria. Acum, cantitățile de cereale tranzitate pe canal sunt în scădere. La fel și cele de materialele de construcții. În schimb, cantitățile de minereu contractate sunt mai mari decât cele din 2010 și vor compensa în bună parte scăderea fluxurilor de grâne, afirmă Zeicu. Spre Galați vor fi tranzitate circa 2,5 milioane tone de minereu, ceea ce înseamnă dublul cantităților din anul trecut. În același timp, cresc și fluxurile de minereu spre Ungaria și Serbia. La prima vedere, în februarie și martie va fi un trafic în ușoară scădere, dar ulterior se va relansa, estimează șeful ACN. "În ceea ce privește cerealele, deja sunt mișcări pe Dunăre. Din centrul Europei, se aduce marfă în silozurile de pe malul Dunării, cât mai aproape de Constanța. Se vede că se așteaptă încheierea de noi contracte, reașezarea prețurilor. Va crește și fluxul de materiale de construcții destinate autostrăzii și șoselei de centură a Constanței, prin porturile Basarabi și Agigea" - spune Valentin Zeicu. Traficul de pasageri a fost în scădere în 2010. "S-ar putea să-și revină, având în vedere situația din Africa. Destinațiile turistice din Europa vor fi mai căutate și atunci se vor activa și croazierele pe Dunăre. Până acum, nu am văzut la orizont operatorii navelor de pasageri, care în alți ani erau prezenți la această dată. Nu ne-a contactat nimeni până acum. Or fi pe la congrese, la întâlniri, în căutare de turiști. În anii trecuți, negociau contractele din timp" - a declarat directorul general.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei