Duminică, 07 Iunie 2026

10 INDIVIZI, PRINȘI LA PESCUIT ILEGAL! Ce spun polițiștii din Constanța

de Cuget Liber Vineri, 14 Septembrie 2018 984 < 1 min citire
10 INDIVIZI, PRINȘI LA PESCUIT ILEGAL! Ce spun polițiștii din Constanța
În urma unei acțiuni pe fluviul Dunărea și zonele adiacente, polițiștii de la transporturi au identificat 10 bărbați care au săvârșit infracțiuni privind pescuitul comercial sau sportiv.
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea și îndrumarea I.G.P.R.- Direcția de Poliție Transporturi, au acționat în zona de competență, respectiv fluviul Dunărea, brațele Borcea și Brăila.
În urma acțiunii au fost depistați 10 bărbați, care desfășurau activități de pescuit fără a îndeplini condițiile legale, respectiv lipsa autorizației de pescuit, folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege sau transportul de produse din pește fără documente legale, fiind constatate 16 infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 3.800 lei.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 2 kilograme de icre (1,2 kg din specia sturion și 0,6 kg specia crap) și 49 kilograme pește, mai multe plase de pescuit, 4 bărci tip lotcă, perechi de rame și un motor de barcă.
Bunurile ridicate în vederea confiscarii valorează aproximativ 21.460 lei.  
Taguri
Articolul anterior Jandarmii constănțeni au spus DA campaniei "Let’s Do It, România!"
Articolul următor Furturi pe bandă rulantă, la Constanța! Principalul suspect, un tânăr de 27 ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei