Vineri, 05 Iunie 2026

103 ani de la intrarea în servicu a primului distrugător „Mărășești”

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 02 Iulie 2023 207 < 1 min citire
103 ani de la intrarea în servicu a primului distrugător „Mărășești”
Ziua de 1 iulie a adus o nouă pagină încărcată de semnificație, în cununa realizărilor fregatei „Mărășești”. În această zi s-au împlinit 103 ani de la intrarea în serviciu a primului distrugător „Mărășești”, navă ale cărei tradiții au fost preluate meritoriu de actuala fregată „Mărășești”.
„Asul de treflă”, așa cum era numit în perioada celui de-al doilea Război Mondial, distrugătorul „Mărășești” a participat la evenimente hotărâtoare în bătăliile navale din Marea Neagră, alături de celelalte nave ale Marinei Militare Române, reprezentând un standard înalt în luptele navale.
În anul 1985, pornea să străbată mările și oceanele lumii sub pavilion românesc, nava amiral a Forțelor Navale Române, crucișătorul „Muntenia”. În februarie 1990, aceasta și-a schimbat denumirea și clasa navei, devenind distrugătorul „Timișoara”, iar în august 1990, în memoria fostului distrugător, navei i s-a atribuit numele de „Mărășești”. Indiferent de denumirile purtate de-a lungul timpului, această navă și-a îndeplinit întotdeauna cu succes misiunile, grație pregătirii deosebite a echipajului și a responsabilității de care au dat permanent dovadă marinarii militari de la bord.
Taguri
Articolul anterior Hoț din mașini, prins în Ovidiu. A spart mai multe autoturisme în doar două zile!
Articolul următor Covid-19 a ucis până acum 3.425 de români

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei