Duminică, 07 Iunie 2026

117 dosare penale au fost deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor

de Cuget Liber Sâmbătă, 21 Martie 2020 340 < 1 min citire
117 dosare penale au fost deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Sursa foto: national.ro
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că 117 dosare penale au fost deschise în România pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, 329 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor de carantină sau de izolare.
"Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină", au anunțat reprezentanții GCS.
Potrivit acestora, în ultimele 24 de ore, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la TELVERDE (0800 800 358), o linie deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Această linie nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. "De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20", au mai transmis reprezentanții GCS.
Taguri
Articolul anterior 13 medici italieni au murit luptând împotriva coronavirusului
Articolul următor 25.000 de cazuri de coronavirus, în Spania. Serviciile de terapie intensivă din Madrid au ajuns la limită

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei