15 kilograme de sturion, confiscate de polițiștii de frontieră

de Anca PAPAN Marţi, 29 Aprilie 2014 150
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, alături de reprezentanți ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), au identificat un bărbat care deținea plase tip monofilament și comercial în lungime de 494 metri și patru exemplare de sturion din specia păstrugă, în greutate de 15 kilograme, fără documente legale.

Ieri, în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Tulcea și reprezentanții Administrației au identificat un tulcean în vârstă de 45 ani, care deținea două plase tip monofilament și patru plase tip comercial, precum și patru exemplare de sturion din specia păstrugă, în greutate de 15 kilograme, fără documente justificative.

Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cele șase plase de pescuit, în lungime de 494 metri, iar cantitatea de sturion a fost ridicată de reprezentanții ARBDD pentru a fi predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de "deținere și utilizare a plaselor de pescuit tip monofilament", "folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial" și "pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale al peștilor și al viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție".

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei