Duminică, polițiștii constănțeni au înregistrat 15 sesizări, dintre care 10 în mediul urban și cinci în mediul rural. Șase sesizări au fost raportate pe raza municipiului Constanța, două pe raza orașului Năvodari, una în municipiul Medgidia și una în Negru Vodă.
- Publicitate -
Dintre aceste incidente, cele mai multe au privit tulburarea ordinii și liniștii publice și continuarea propagandei electorale după finalizarea acesteia. Totodată, oamenii legii au aplicat o amendă, în valoare de 200 de lei.
De asemenea, polițiștii au deschis trei dosare de cercetare penală pentru fotografierea buletinului de vot, împiedicarea prin orice mijloc a liberului exercițiu al dreptului la vot și mită. Se pare că un bărbat de 61 de ani, din Negru Vodă, le dădea cartofi localnicilor, pentru a-i convinge să voteze un anumit partid politic. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările incidentului.