În cadrul acțiunii "Carăuș", la data de 5 iulie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat, la intrarea în Portul Constanța, un control în scopul combaterii transporturilor ilegale de mărfuri.
- Publicitate -
Astfel, polițiștii l-au depistat pe Emil N., conducător auto, de 22 de ani, din comuna Cogealac, care transporta 28.630 kg de rapiță, de la o societate comercială din județul Constanța, pentru o altă societate comercială din județul Buzău.
Bărbatul a prezentat polițiștilor două avize de însoțire a mărfii pentru aceeași cantitate, emise în date diferite, de către furnizori diferiți.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii l-au depistat pe Ionel B., conducător auto, de 38 de ani, din comuna Abram, județul Bihor, angajat al unei societăți comer-ciale, care transporta 35.100 kg de grâu de la o societate co-mercială din județul Constanța, către o alta din județul Buzău.
Acesta a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire a mărfii nesemnat de către furnizor și fără a avea în-scrisă data efectuării transportului.
Cerealele și plantele tehnice au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor doi, polițiștii au întocmit dosare penale, fiind cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.