Urmare
a numeroaselor petiții înregistrate începând cu a doua jumătate a lunii august
2022, cu privire la disconfortul olfactiv generat de deșeurile municipale
neridicate la timp de operatorul de salubrizare, Garda Națională de Mediu
Constanța a derulat acțiuni de control atât la stația de sortare a deșeurilor
din municipiul Constanța, cât și pentru verificarea trasabilității deșeurilor
preluate de operatorul de salubrizare și transportate la depozitul ecologic Ovidiu.
Totodată, s-a efectuat control si la UAT Constanta pentru verificarea stadiului
implementării obligațiilor ce revin autorităților publice locale prevăzute prin
OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor și pentru verificarea stării de salubrizare
a municipiului Constanța.
Conform
verificărilor efectuate la stația de sortare și a situațiilor puse la
dispoziție pentru perioada ianuarie – iulie 2022, deșeurile municipale și
asimilabile din comerț au fost eliminate prin depozitare în procent de circa 98%,
fără a fi supuse în prealabil unor operații de tratare. S-a constatat că
societatea nu a respectat prevederile autorizației de mediu emisă de Agenția
pentru Protecția Mediului Constanța pentru acest punct de lucru, cu privire la
obligația de sortare a tuturor deșeurilor generate pe raza municipiului
Constanța. S-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă în valoare de
50.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor autorizației de mediu.
Controlul
care a vizat verificarea trasabilității deșeurilor pe raza municipiului s-a
finalizat cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru nerespectarea condițiilor
din autorizația de mediu care reglementează activitatea de colectare și
transport deșeuri municipale și activitatea de salubrizare. Echipa de comisari
a constatat că transportul deșeurilor colectate din municipiul Constanța se
realizează și cu alte autovehicule decât cele specializate și autorizate.
Pentru
nerealizarea în totalitate și la termen a masurilor stabilite prin actul de
control anterior, UAT Constanta a fost sancționată cu amenda in valoare de 50.000
lei. Unitatea administrativ teritorială nu a luat măsurile necesare pentru menținerea
curățeniei pe raza municipiului, nu a implementat în totalitate obligațiile prevăzute
de OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, nu a încheiat contract pentru valorificarea
energetică a deșeurilor rezultate în urma sortării fracției uscate, nu a luat măsuri
astfel încât operatorul de salubrizare să transporte la stația de sortare toate
deșeurile din containerele destinate colectării fracției uscate de la asociațiile
de proprietari.
Pe lângă sancțiunile aplicate, prin actele de
control încheiate s-au stabilit măsuri de remediere a neconformităților
constatate