Sâmbătă, 06 Iunie 2026

64 de persoane din Penitenciarul Spital Poarta Albă se pot prezenta la referendum

de Cuget Liber Joi, 26 Iulie 2012 298 1 min citire
64 de persoane din Penitenciarul Spital Poarta Albă se pot prezenta la referendum
Persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Spital Poarta Albă își pot exercita dreptul de vot, la referendumul național din 29.07.2012, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare și cu hotărârile Biroului Electoral Central.
În vederea exercitării acestui drept, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să aibă vârsta peste 18 ani sau să fi împlinit această vârstă în ziua alegerilor; să nu le fie interzis acest drept; să fie cetățeni români; să dețină acte de identitate valabile; să solicite, în scris, președintelui biroului electoral al secției de votare, prin intermediul administrației locului de deținere, că dorește să-și exprime dreptul de vot.
Până la această dată un număr de 64 persoane private de libertate îndeplinesc condițiile anterior amintite, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital Poarta Albă, subcomisar Simona Dumitrescu.
Potrivit Hotărârii nr. 5/11 iulie 2012 emisă de Biroul Electoral Central, directorii penitenciarelor și ai locurilor de deținere sunt obligați să aducă la cunoștința persoanelor private de libertate, cu suficient timp înaintea zilei referendumului, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, numai în baza actului de identitate.
Cererile de votare prin care persoanele private de libertate își pot exprima în scris refuzul sau acordul de a-și exercita acest drept pot fi actualizate până la date de 27 iulie 2012. Acestea trebuie să fie depuse cel mai târziu în preziua votării la biroul electoral al secției de votare în a cărei rază teritorială se afla penitenciarul. 
Taguri
Articolul anterior Doi copii de 14 ani au spart un magazin din stațiunea Venus
Articolul următor "Calendarul intrării României și Bulgariei în Schengen nu s-a modificat"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei