În sezonul estival 2022 67 de proprietari de ambarcațiuni de agrement au fost amendați sau avertizați de ANR

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 21 Octombrie 2022 242
În perioada 1 mai – 30 septembrie 2022, căpităniile zonale Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu Severin, aflate în subordinea Autorității Navale Române, au efectuat controale la un număr de 706 ambarcațiuni de agrement, se arată într-un comunicat de presă.
În urma inspecțiilor au fost stabilite 67 de contravenții. Principalele nereguli constatate se referă la: nerespectarea de către proprietarul unei ambarcațiuni a obligației de a o înmatricula sau de a notifica ANR; lipsa de la bord a mijloacelor de stins incendiul corespunzătoare și a mijloacelor de salvare corespunzătoare; exploatarea unei ambarcațiuni cu mijloace de salvare care nu au înscris numele sau numărul de identificare al acesteia; îmbarcarea unui număr de persoane mai mare decât cel maxim admis.
În total au fost date 41 de amenzi pentru ambarcațiunile de agrement pe durata sezonului estival, care au însumat 162.600 de lei, și 26 de avertismente.

Incidente de navigație

Iată câteva evenimente de navigație în care au fost implicate ambarcațiunile de agrement în sezonul estival:
În ziua de 30 aprilie 2022, în jurul orei 21:50 Serviciul VTMIS Drobeta Turnu Severin a fost informat de către dispeceratul 112 Dolj că pe Dunăre, în dreptul localității Rast, o ambarcațiune cu patru persoane la bord s-a răsturnat în timp ce efectua plimbări pe Dunăre. Două persoane s-au salvat și au ajuns pe malul bulgăresc, iar alte două au fost date dispărute.
Pe 23 iulie 2022, în zona portului Tulcea, o ambarcațiune sub pavilion român a eșuat pe digul de piatră ce protejează suburbia Tudor Vladimirescu. Ambarcațiunea și motorul ei au fost avariate. Conducătorul acesteia se afla sub influența alcoolului și este cercetat penal.
În ziua de 3 august 2022, Căpitănia Zonală Tulcea a fost sesizată că în zona localității Vulturu, pe Braţul Sulina, se află o ambarcațiune sub pavilion român care era spartă și răsturnată pe malul drept. Din explicațiile conducătorului ambarcațiunii a rezultat că acesta a lovit un corp imers, a deviat de la traseu și a lovit digul. Bărbatul nu a suferit vătămări corporale. Nu au fost urme de poluare, iar navigația în zonă nu a fost afectată.
Pe 6 august 2022, o persoană aflată în apă pe brațul Măcin-Turcoaia a fost lovită de o ambarcațiune aflată în mișcare. Persoana a fost preluată de unitățile de intervenție SMURD și transportată la spital.
La data de 9 august 2022, Poliția Mamaia a sesizat producerea unui eveniment nautic pe lacul Siutghiol, în zona debarcaderului Tic-Tac. Două motovehicule nautice nu au păstrat distanța corespunzătoare și au intrat în coliziune. Din fericire, conducătorii acestora nu au fost răniți, iar pagubele materiale au fost minore.
Pe 27 august 2022 o ambarcațiune cu 11 persoane la bord s-a răsturnat în Dunăre, la Brăila. Toate cele 11 persoane au reușit să iasă din apă. Un copil cu mama sa și un bărbat au fost transportați la spital. Conform constatărilor, ambarcațiunea s-a răsturnat în apropierea malului din cauza unor manevre greșite.
Autoritatea Navală Română desfășoară activități de prevenție și control pe linie de siguranță a navigației la ambarcațiunile de agrement și de pescuit pe tot parcursul anului, se precizează în comunicat. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei