Vineri, 05 Iunie 2026

A ajuns cu mașina în sensul giratoriu

de Andra RAFTU Sâmbătă, 25 Iulie 2015 236 < 1 min citire
Nu trece o zi fără ca un șofer neatent să nu provoace un accident în zona sensului giratoriu la intersecția Drumului Național 39 cu A4. După ce miercuri noapte un turist s-a răsturnat cu mașina, iar aceasta a luat foc, vineri dimineață, alți turiști au ajuns pe patul de spital. Protagonista accidentului este o femeie de 38 de ani, din Arad. Potrivit polițiștilor, șoferița circula cu un autoturism marca Renault Symbol cu o viteză foarte mare și în momentul în care autostrada s-a terminat a pierdut controlul mașinii. În secundele următoare a lovit sensul giratoriu cu partea din stânga, iar apoi s-a proptit în balustradă. În urma impactului șoferița, un pasager, dar și un copil de nouă ani au suferit leziuni. La fața locului au ajuns polițiștii de la Rutieră și cadrele medicale. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a primi îngrijiri.
Taguri
Articolul anterior Elvis a fost prins la Dorobanțu
Articolul următor O sportivă de la CS Farul a primit titlul de maestru emerit al sportului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei