A ajuns la spital cu "baterii" în stomac. Medicii au găsit însă altceva… și au chemat Poliția!

de Cuget Liber Vineri, 31 Ianuarie 2020 625
Un bărbat de 27 de ani, de naționalitate română, a fost arestat de Poliția Națională spaniolă, după ce a apelat la serviciile de urgență medicală pe 26 ianuarie și a spus că a înghițit baterii, ca să se sinucidă, potrivit Observator.
Un examen radiologic a confirmat că în corpul românului, în stomac, erau 43 de pachețele, câte 10 grame fiecare, cu hașiș, iar greutatea brută totală a substanței, împreună cu ambalajele, a fost de 430 grame, scrie diariosur.es. Medicii au alertat imediat poliția.
Agenții l-au arestat la spital pe român și l-au ținut acolo până când a eliminat natural micile pachețele cu droguri. El e acuzat de trafic de droguri, fiind, cred anchetatorii, un "catâr", adică doar un cărăuș al substanțelor interzise.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei