A comis furturi repetate și a fost arestat preventiv de polițiștii constănțeni

de Petruta RIDICHE Vineri, 23 Februarie 2024 205
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, miercuri, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În perioada noiembrie 2023 – februarie, acesta ar fi săvârșit 6 astfel de infracțiuni.
Astfel, în noaptea de 25 spre 26 noiembrie, în jurul orei 04.00, ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Merișor din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras 12.600 de euro și 500 de lei. De asemenea, în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, bărbatul ar fi pătruns într-un imobil de pe strada 8 Martie din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras 2.000 de euro. Ulterior, în noaptea de 1 spre 2 februarie, în jurul orei 03.00, ar fi încercat să pătrundă în alte două imobile situate pe aceeași stradă, de unde ar fi încercat să sustragă bunuri. În aceeași noapte, ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Călărași din municipiul Constanța de unde ar fi sustras 1.9000 de lei și două bijuterii. Bărbatul ar fi pătruns, totodată, în noaptea de 6 spre 7 februarie, în jurul orei 04.00, într-o locuință de pe strada Lt. Gheorghe Buricescu, din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras 170 de lire sterline și 1.000 de lei. În aceeași noapte, ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Răzvan Vodă din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras o poșetă ce nu conținea bunuri, pe care, ulterior, ar fi abandonat-o în curtea imobilului.
Reamintim că, la data de 21 februarie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Constanța și comuna Poarta Albă, percheziții în urma cărora bărbatul a fost identificat și condus la sediu. În aceeași zi, a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Individul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, la data de 22 februarie. Propunerea a fost admisă.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei