Patronul unui bar din Constanța susține că a fost păcălit de doi bărbați care s-au dat drept inspectori la Oficiul pentru Protecția Consumatorului și cărora le-a dat șpagă ca să nu fie amendat pentru așa-zise nereguli descoperite.
- Publicitate -
După ce și-a dat seama că a fost indus în eroare de cei doi inspectori, patronul a făcut plângere la Secția 5 de Poliție. El a povestit că cei doi bărbați au intrat în bar, au prezentat legitimații cu poze și insigne și au susținut că au venit să efectueze un control în unitate. La scurt timp, ei au invocat că au descoperit diverse nereguli în bar, iar pentru a nu fi amendat patronul le-a dat 400 de lei.
Ulterior a dat un telefon la OPC și a descoperit că cei doi nu sunt angajați ai instituției, astfel că a alertat polițiștii.
Oamenii legii au început cercetările în acest caz și au dat de urma falșilor inspectori. Anchetatorii au descoperit că cei doi nu sunt inspectori la OPC, ci reprezentanți ai Asociației Societatea Civilă pentru Protecția Consumatorului.
Luați la întrebări de oamenii legii, ei au spus că nu au luat mită. În schimb, au recunoscut că au fost în barul respectiv pentru a observa dacă drepturile consumatorilor sunt respectate.
Potrivit anchetatorilor, patronul barului este cercetat pentru dare de mită, iar cei doi falși inspectori OPC pentru luare de mită și uzurpare de calități oficiale.
Pentru moment, cei doi bărbați care s-ar fi prezentat ca inspectori OPC au fost lăsați în libertate pentru că nu există probe certe împotriva lor.
Acesta nu este primul caz în care apar falși inspectori OPC. Tocmai de aceea, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au atras atenția că, în cazul unei verificări, funcționarii trebuie să se înscrie în Registrul Unic de Control, iar în cazul aplicării unor amenzi, acestea trebuie să fie achitate la Trezorerie, și nu direct celor care le aplică. Totodată, reprezentanții ANPC recomandă agenților economici să nu mai dea șpagă pentru a scăpa de amenzi, iar în cazul în care un inspector ar cere așa ceva să fie anunțate organele competente.