A dispărut în apa unui canal din zona Seimeni

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 03 Iunie 2008 307
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul unei persoane care s-ar fi aruncat în apa unui canal din zona localității Seimenii Mici și nu a mai apărut la suprafață. Potrivit lucrătorilor de poliție din Cernavodă, în ziua de 1 iunie, Vasile Cobzaru, de 35 de ani, și Vasile Leonte, de 32 de ani, ambii din Cernavodă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, au plecat la pescuit cu haloul pe un canal situat pe raza comunei Seimeni și care aparține SC "CNE PROD" Cernavodă. După ce au avut o altercație cu doi tineri pe care nu-i cunoșteau și care se aflau și ei la pescuit, Vasile Leonte a sărit în apa ca-nalului, nefiind agresat, se pare, de cei doi. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, Poliția Cernavodă a fost anunțată prin SNUAU 112 abia în jurul orei 23, când Vasile Cobzaru a ajuns acasă. Deși la fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului Cernavodă din cadrul ISU Dobrogea, care l-a căutat pe bărbat, corpul lui nu a fost găsit. Căutările au continuat și ieri, pe timpul zilei, dar tot nu a fost găsit vreun cadavru. Polițiștii îi caută și pe cei doi tineri cu care bărbații au intrat în polemică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei