A fost găsită arma furată de la o unitate militară din Mamaia Sat!

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 13 Iulie 2022 814
Pistolul mitralieră și muniția furate în noaptea de 19 martie dintr-o unitate militară din Mamaia Sat au fost găsite. 

Potrivit unor surse, arma a fost găsită de un militar în apropierea unității respective, zonă care, la momentul dispariției, a fost periată de forțele de ordine.   

Concret, pistolul mitralieră a fost găsit la aproximativ 200 de metri de unitate, ascuns într-o saltea, de militarul de 36 de ani căruia i-a fost sustras.

Reamintim că la momentul respectiv au fost realizate filtre pe toate drumurile din județul Constanța dar și din alte județe, iar scafandrii au periat fundul Canalului Marea Neagră Năvodari, în căutare armei.

Pe de altă parte, anchetatorii au audiat mai mulți localnici din zona unității militare, au verificat camerele de supraveghere din zona Mamaia Sat și l-au audiat de mai multe ori pe militarul implicat în incident. 

Potrivit acelorași surse, se pare că militarul ar fi avut declarații contradictorii; astfel, la un moment dat a afirmat că se afla în perimetru și patrula, când a fost surprins de atacatorul mascat cu o cagulă, iar la o altă declarație a afirmat că se uita pe telefonul mobil, unde urmărea o slujbă religioasă. 

Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei