Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A fost identificat cadavrul găsit la marginea Medgidiei

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 08 Martie 2013 355 < 1 min citire
A fost identificat cadavrul găsit la marginea Medgidiei
Polițiștii au aflat identitatea cadavrului găsit, la începutul acestei săptămâni, în liziera de la marginea Medgidiei. Potrivit oamenilor legii, este vorba despre Gheorghe I., de 51 de ani, din localitatea Burdujani, județul Ialomița, care lucra ca oier la o stână din Mangalia. Pe 3 martie, el a plecat de la Mangalia spre Medgidia, unde locuiește sora lui. Nu a mai ajuns însă la destinație, iar luni după-amiază, cadavrul lui a fost găsit la marginea lizierei, între drumul tehnologic de pe malul nordic al Canalului Dunăre Marea Neagră și liniile de cale ferată. 
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care a survenit decesul, urmând ca în funcție de rezultatul investigațiilor în cauză să se dispună măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.
Taguri
Articolul anterior Loto. Report de peste patru milioane de euro la Loto 6 din 49
Articolul următor Avarie RAJA. Piața Ovidiu, fără apă rece până după-amiază

Comentează știrea

FONDURI UE
8 martie 2013
FONDURI UE

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei