Ieri, polițiștii Secției 3 au fost sesizați de către Ciprian S., din localitatea Techirghiol, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras mai multe burlane de aramă, de la o biserică de pe raza de competență.
- Publicitate -
Deplasați cu operativitate la fața locului, polițiștii l-au depistat pe Onasis A., de 20 de ani, din Constanța, asupra căruia au fost identificate opt burlane de aramă, a căror proveniență nu a putut să o justifice. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acestea provin de la o biserică situată pe strada Ștefan Mihăileanu. Prejudiciul cauzat în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate. Cercetările sunt continuate de către polițiști, cu suspectul în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.