Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A furat cerceii unei femei nevăzătoare

de Andreea ILIESCU Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012 301 < 1 min citire
A furat cerceii unei femei nevăzătoare
Polițiștii Secției 2 au fost sesizați, sâmbătă după amiază, de către un ofițer de poliție, cu privire la faptul că a reușit imobilizarea cu sprijinul agenților unei firme de pază a unei persoane suspectate de comiterea unei tâlhării, pe strada Adamclisi din municipiul Constanța. 
Patrula de siguranță publică deplasată la fața locului a constatat că este vorba despre Dorel C., de 31 de ani, din Fetești, județul Ialomița, persoană suspectată de faptul că, în urmă cu puțin timp, a smuls cerceii din urechi unei femei, în vârstă de 71 de ani, nevăzătoare, în timp ce victima se deplasa împreună cu soțul acesteia, după care a fugit. În urma strigătelor soțului victimei, suspectul a fost prins de un echipaj al unei societăți de pază ce se afla în zonă.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale ce se impun. 
Taguri
Articolul anterior Trei străini au tâlhărit un german, la Constanța
Articolul următor ACCIDENT SAU SINUCIDERE? / Un bărbat neidentificat a murit călcat de tren în zona Poarta 6

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei