Un bărbat de 33 de ani, din Movila Verde a ajuns la spital, în noaptae de duminică spre luni, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Șoferul conducea pe DN 3, în jurul orei 1, în afara localității Murfatlar, către Cobadin. La un moment dat, ajungând la kilometrul 239, din cauza "oboselii" provocate de băutură, șoferul a adormit la volan, a pierdut controlul direcției către dreapta, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac. În urma impactului, șoferul a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul Drager, însă i-au fost recoltate probe de sânge. Polițiștii spun că bărbatul emana halenă alcoolică.
- Publicitate -