A intrat ilegal în România pe… bicicletă

de Alina RADU Marţi, 04 Aprilie 2017 243
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au dat nas în nas cu un cetățean turc care a încercat să intre ilegal în România, din Republica Bulgaria, trecând granița, peste câmp, cu ajutorul unei biciclete.

Mai exact, în noaptea de 3 aprilie, oamenii legii au depistat, în apropiere de Vama Veche, un tânăr care se deplasa cu bicicleta, dinspre Bulgaria spre România. Acesta nu vorbea limba română și deoarece nu își justifica prezența în zonă, polițiștii de frontieră l-au condus la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări. 

În cadrul primelor verificări, persoana în cauză a declarat că este cetățean turc, în vârstă de 31 de ani, asupra lui fiind descoperite documente prin care solicitase azil în Republica Bulgaria. Bărbatul a declarat că a trecut frontiera din țara vecină, cu intenția să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Acesta a fost predat autorităților bulgare, în baza protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei