Aseară, polițiștii de la Secția 9 au fost sesizați de către o femeie din localitatea General Scărisoreanu, că Dumitru Crăciun, 32 de ani, din localitatea Credința a fost agresat de un grup de tineri, la un bar din sat.
- Publicitate -
În urma verificărilor, polițiștii au identificat doi suspecți, Petru Ionel Botezatu, de 35 de ani și Laurențiu Botezatu, de 31 de ani, ambii din localitatea General Scărișoreanu, care l-au luat la bătaie pe Dumitru Crăciun, acesta necesitând ulterior internarea în spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut deschis și traumatism toraco-abdominal prin agresiune.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului urmând ca, în funcție de rezultatul investigațiilor și evoluția stării de sănătate a victimei, în cauză să fie dispuse măsurile legale ce se impun.