Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A luat-o din țară în țară, ilegal, să ajungă în Legiunea Străină

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 04 Iunie 2013 263 1 min citire
A luat-o din țară în țară, ilegal, să ajungă în Legiunea Străină
Vrea neapărat să ajungă în Legiunea Străină. Aceasta a fost explicația pe care le-a dat-o polițiștilor de frontieră, în week-end, un cetățean ucrainean surprins în timp ce încerca să treacă granița, ilegal, în Bulgaria. Ulterior s-a dovedit că și în țara noastră ajunsese la fel. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 23,20, polițiștii de la Grupul Nave Mangalia au obser-vat prin sistemul Optronic de supraveghere o persoană care se deplasa, la aproximativ 800 de metri de frontiera cu Bulgaria, printr-un lan de floarea soarelui. Imediat a fost constituită o echipă de intervenție care l-a reținut pe individ la aproximativ 150 de metri de linia de frontieră. 
S-a stabilit că suspectul era un cetățean ucrainean, de 36 de ani; inițial acesta nu a vrut să coopereze cu polițiștii, iar asupra lui nu au fost găsite nici acte de identitate. Ulterior, prin cercetări s-a stabilit că bărbatul a trecut ilegal granița în țara noastră, din Ucraina, traversând înot Brațul Chilia al Dunării. În cele din urmă a recunoscut faptele, ba chiar a spus că este determinat să ajungă în Franța, să se înroleze în Legiunea Străină. În călătoria sa a mai declarat că s-a folosit de o busolă și de o hartă a Europei.
Pe numele emigrantului a fost întocmit un dosar penal în care este acuzat atât de intrare, cât și de tentativă de ieșire ilegală din țară. 
Taguri
Articolul anterior Ce trebuie să știți când circulați la intersecția bd. Aurel Vlaicu cu Baba Novac
Articolul următor Inocenții care au văzut pentru prima dată marea…

Comentează știrea

hmm
4 iunie 2013
wow

Impresionant. Omul asta ar trebui ajutat nu condamnat.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei