Bătrânul care a fost lovit de o mașină, luni, pe bulevardul Tomis, în dreptul bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a murit. La momentul producerii accidentului, acesta nu avea asupra sa niciun act de identitate. Ulterior, oamenii legii au făcut cercetări, aflând astfel că omul se numea Nicolae Buzdoveanu, avea 75 de ani și locuia în Constanța. Medicii sosiți la fața locului l-au dus la Camera de Resuscitare, omul fiind rănit grav. Mai exact, prezenta traumatism cranio cerebral acut și traumatism abdominal acut. Cu toate eforturile medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat.
- Publicitate -
Reamintim că, luni după-amiază, un Fiat cu numărul CT 23 SCL, condus de Matei Dan Seceleanu, de 19 ani, a izbit în plin un bărbat care traversa neregulamentar strada, în dreptul bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Dat fiind faptul că victima a decedat, tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă. De precizat că Seceleanu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind că nu consumase băuturi alcoolice.