Joi, 04 Iunie 2026

A sărit cu cuțitul la gâtul unui șofer

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 03 Iunie 2011 446 < 1 min citire
Un conflict în trafic l-a scos din minți pe un tânăr din Cumpăna, chiar în intersecția de la City Mall. El a scos un cuțit și mai avea puțin și-l înjunghia pe cel căruia încerca să-i bage mințile-n cap și, totodată, să-l "învețe" astfel regulile de circulație.
Totul se întâmpla în urmă cu două seri, la ora 21.30, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Norocul a fost că, în zonă, se afla o echipă mixtă formată dintr-un polițist de la Secția 2 și un jandarm de la Unitatea Militară 0608. Cei doi oameni ai legii l-au imobilizat pe tânărul care-și ieșise din minți și l-au identificat în persoana lui Cosmin Dumitriu, de 25 de ani, din Cumpăna. Înarmat cu un cuțit, acesta sărise la gâtul unui șofer și nu mai era decât un pas până la producerea unei tragedii.
Polițiștii au întocmit pe numele lui un dosar penal pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la portul armelor albe.
Articolul anterior A înjunghiat un paznic din stațiunea Mamaia
Articolul următor Braconieri prinși cu focuri de armă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei