Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A spart geamul unui autobuz RATC după o șicanare în trafic

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 13 Iulie 2012 594 < 1 min citire
Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 12, de către șoferul unui mijloc de transport în comun despre faptul că un alt participant la trafic i-a spart parbrizul autobuzului pe care îl conducea pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre cartierul Km 4-5 spre strada Cumpenei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate, în scurt timp au reușit identificarea persoanei suspecte de comiterea faptei. Este vorba de un tânăr de 24 de ani, din Năvodari, care, pe fondul unei șicanări în trafic, a oprit autoturismul în apropierea unui sens giratoriu și a aruncat cu o piatră spre autobuzul în cauză, spărgându-i parbrizul.
Acestuia, polițiștii Secției 5 i-au întocmit dosar penal, cercetându-l în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
Prejudiciul cauzat urmează a fi transmis de către reprezentanții societății păgubite. 
Taguri
Articolul anterior Big Brother și în Constanța, din toamnă!
Articolul următor Cum este distrusă rețeaua electrică a CFR Constanța

Comentează știrea

io
13 iulie 2012
coincidenta

Nu sunt deacord cu astfel de incidente , dar imi pun intrebarea de ce s-au inmultit incidentele cu soferi autobuze sau microbuze? sefii lor nu isi pun intrebarea asta? s-au facut statii cu refugiu dar nu le foloseste nimeni , tot pe banda 1 presc aurobuzele. indisciplina lor e in crestere!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei