Azi noapte, polițiștii Secției 3 Constanța l-au prins în flagrant pe Marin S., de 56 de ani, din Năvodari, care a furat două ștergătoare auto, totodată provocând distrugeri, prin spargerea parbrizului unui autoturism, parcat de bulevardul Tomis.
- Publicitate -
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în aceeași noapte suspectul a mai provocat distrugeri, spărgând parbrizele a încă două autoturisme ce se aflau parcate pe raza de competență a Secției 5 Poliție. Cercetările sunt continuate de către polițiști, suspectul fiind internat în Clinica Universitară de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.