Nouredden Abushareef, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat la șapte luni de închisoare după ce a filmat și a transmis în direct imagini din cadrul unei partide de sex. Totul s-a petrecut de Valetine’s Day, însă tânărul susține că nu-și amintește să fi transmis filmările, întrucât era prea beat. Totuși, el recunoaște că tot ce a vrut a fost să "se lăude" în fața amicilor care locuiesc în străinătate.
- Publicitate -
"Recunoști că le-ai arătat prietenilor, păreai să te distrezi, dar în realitate ai provocat o mare suferință tinerei. Nu am văzut nicio dovadă că îți pare rău, din contră, nu crezi că ai făcut ceva rău", i-a spus judecătorul bărbatului.
Femeia cu care acesta a întreținut relații sexuale s-a arătat revoltată de faptul că ar fi fost filmată și l-a căutat pe bărbat la serviciu. Deși a spus că a șters clipurile, în realitate el le transmisese prietenilor. Din acest motiv, judecătorul l-a condamnat la șapte luni de suferință
Decizia lui a fost motivată prin faptul că incidentul a tulburat-o foarte mult pe tânără, care se teme să mai iasă din casă și chiar se gândește să sară în fața unui tren, scrie a1.ro