Un incident grav petrecut la începutul acestui an școlar a tulburat liniștea unui liceu din Galați, unde un profesor a fost lovit de un elev chiar în curtea unității de învățământ, după ce a încercat să impună respectarea regulamentului școlar. Elevul, în vârstă de 18 ani, este acum vizat într-un dosar penal, iar autoritățile educaționale au anunțat că se iau în calcul sancțiuni drastice, inclusiv exmatricularea.
- Publicitate -
Totul s-a întâmplat luni, 9 septembrie, în timpul unei pauze dintre ore. Profesorul, un cadru didactic de 49 de ani, a observat un grup de elevi care fumau în curtea liceului, contrar regulamentului intern și legislației în vigoare. Acesta s-a apropiat de tineri și le-a atras atenția că fumatul este strict interzis în incinta școlii. Se pare că unul dintre elevi a refuzat să se conformeze, a aprins ostentativ o țigară și i-a suflat fumul direct în față profesorului. Din acel moment, între cei doi a izbucnit un conflict verbal care a escaladat rapid într-o altercație fizică.
În timpul agresiunii, căştile pe care elevul le-ar fi purtat pe cap ar fi fost distruse, precizează IPJ Galaţi. Profesorul agresat s-a ales cu mai multe răni şi a ajuns la spital, iar ulterior şi-a scos certificat medico-legal. Totodată, precizează digi.ro, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a declanşat o anchetă, iar elevul agresor riscă sancţiuni grave care pot merge până la exmatriculare. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi pentru distrugere, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.