Vineri, 05 Iunie 2026

A vrut să își pună capăt zilelor pentru că a rămas fără serviciu

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 22 August 2007 384 2 min citire
În urmă cu două seri, polițiștii de la Transporturi Navale din Cernavodă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe podul rutier "Sf. Maria" din Cernavodă, o femeie s-a aruncat în apa Canalului Dunăre - Marea Neagră. Femeia a fost salvată de la înec de pescarii amatori din zonă, care au transportat-o pe malul drept al canalului.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat persoana care a încercat să se sinucidă aruncându-se în canal. Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, ea se numește Roxana L., are 30 de ani și este din Călărași.
Femeia le-a declarat oamenilor legii că a luat decizia de a-și pune capăt zilelor pentru că a rămas fără serviciu. Polițiștii spun că tânăra locuiește cu bunica sa, în orașul Cernavodă.
Roxana L. a fost transportată la spitalul din Cernavodă, în vederea acordării îngrijirilor medicale, ea fiind, în prezent, în afara oricărui pericol.

Articolul anterior "Evitați Vama Veche!"
Articolul următor Primul ajutor pe timp de caniculă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei