Un tânăr din Ostrov s-a ales cu dosar penal după ce a scos pistolul și a tras cu el, pentru a se lăuda prietenilor că are o armă.
- Publicitate -
În cursul zilei de ieri, Marian Cruceru, de 29 de ani, se afla în fața unui bar din satul Gârlița, comuna Ostrov, împreună cu mai mulți prieteni.
Supărat că amicii săi nu-l credeau că are un pistol, el a scos arma și a tras un foc în aer.
Întâmplarea a ajuns la urechile polițiștilor care l-au luat la întrebări, după ce au găsit pistolul ascuns în mașina tânărului.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că Marian Cruceru nu avea permis de port armă, motiv pentru care oamenii legii i-au întocmit dosar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.