O femeie, de 41 de ani, a provocat un accident, noaptea trecută, după ce nu a respectat semnele de circulație. Șoferița se deplasa la volanul unui autoturism, marca Hyundai I20, pe strada Merișor, dinspre strada Barbu St.Delavrancea, către strada Trandafirului.
- Publicitate -
La intersecția cu strada Portiței, femeia nu a oprit la Stop și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Daewoo Matiz. Mașina era condusă de un bărbat de 21 de ani, pe strada Portiței, dinspre strada Răzoarelor, către strada Răsuri. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului Matiz și a unui tânăr de 20 de ani, pasager în mașină.