Duminică, 07 Iunie 2026

Accident feroviar în Portul Constanța. Mecanicul uneia dintre locomotive era băut

de Andreea CARAUA Marţi, 17 Februarie 2026 109 < 1 min citire
Accident feroviar în Portul Constanța. Mecanicul uneia dintre locomotive era băut
Două locomotive s-au tamponat în timpul unor manevre de rutină, luni dimineață, în Portul Constanța. În urma incidentului, autoritățile au depistat că mecanicul responsabil consumase băuturi alcoolice.
Potrivit clubferoviar.ro, incidentul s-a produs pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, în stația CF Constanța Port. Evenimentul a avut loc în momentul în care se încerca scoaterea a două locomotive (EA 051 a Cargo Trans Vagon și EA 507 aparținând Unicom) de la linia 9B2, pentru a elibera calea necesară formării unui tren de marfă.
În timpul manevrelor, pe secțiunea 045, locomotiva EA 507, aflată în mișcare, a tamponat locomotiva EA 051, care staționa.
După incident, personalul RRSCCF Constanța a procedat la verificarea stării fizice a angajaților implicați, moment în care s-a constatat că mecanicul de pe locomotiva EA 507 se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Imediat după constatare, a fost avizată Poliția Transporturi Feroviare (TF) Port pentru demararea procedurilor legale.
Taguri
Articolul anterior Primăria Constanța pregătește execuția lucrărilor pentru noul parc din Compozitori. Iată ce suprafață va avea!
Articolul următor JO Milano-Cortina. Sportivii români concurează la bob și patinaj artistic, astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei