Un grav accident de circulație a avut loc astăzi pe DN2, în comuna Dărmănești. Este vorba despre o coliziune între două autotrenuri, un microbuz transport marfă și un autoturism.
- Publicitate -
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă și spumă (una dintre acestea dotată cu modul pentru descarcerare), cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.
Potrivit ISU Suceava, un bărbat din autoturism a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajelor alocate la eveniment pentru extragerea acesteia. Un alt bărbat din microbuzul de transport marfă este monitorizată de către cadrele medicale. ISU Suceava a transmis că ambele victime sunt conștiente și cooperante și au fost sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Conducătorii autotrenurilor nu solicită îngrijiri medicale. Traficul rutier pe DN2 este blocat pe ambele sensuri de circulație.