O fetiţă de 2 ani din Timiş a ajuns de urgenţă la spital după ce a căzut într-un cazan în care familia fierbea gem, în curtea casei. Copila a primit îngrijiri medicale, iar poliţiştii au deschis un dosar penal şi încearcă să stabilească exact cum s-a produs incidentul.
- Publicitate -
"La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, poliţiştii Secţiei 7 Rurale Lugoj au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiţă în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat la prepararea alimentelor în care s-ar fi aflat lichid fierbinte, în curtea unui imobil din localitatea Petroasa Mare. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele sesizate se confirmă", a transmis, joi, IPJ Timiş.
Potrivit salvatorilor, copilul a căzut într-un cazan în care familia fierbea gem. Fata a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, scrie News.ro.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.