Un bărbat și-a pierdut viața joi dimineață, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un stâlp al rețelei electrice. Accidentul s-a produs în satul Conțești, din comuna Davidești, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
- Publicitate -
La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Când au ajuns salvatorii, victima era încarcerată în interiorul mașinii. Pompierii au intervenit pentru extragerea acesteia și au predat-o de urgență echipajelor medicale.
Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă bărbatul nu a răspuns intervențiilor și a fost declarat decedat.
Potrivit autorităților, autoturismul implicat în accident era un taxi. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia, conform Știripesurse.ro.