Joi, 04 Iunie 2026

Accident rutier grav între Constanța și Ovidiu

de Cuget Liber Luni, 24 August 2009 709 < 1 min citire
Accident rutier grav între Constanța și Ovidiu
Un grav accident de circulație s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe drumul național dintre Constanța și Ovidiu, în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit polițiștilor, Alexe Coșa, de 56 ani, din Constanța, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, se deplasa pe banda doi a sensului de mers spre Ovidiu și când a ajuns în zona Popas Cișmea a încercat să întoarcă, trecând peste marcajul dublu longitudinal continuu. Individul a intrat astfel pe contrasens și s-a izbit frontal de o Dacia Logan, condusă regulamentar, din sens opus, de Paul Dragomir.
În urma impactului, cele două vehicule au acroșat un alt autoturism, marca Mercedes, condus de Laurențiu Uvegheș, de 33 de ani, din Constanța, care circula regulamentar pe banda doi, spre Ovidiu. În urma accidentului au fost răniți grav șoferul vinovat Alexe Coșa, Binonie Urâtu, de 43 ani, din Constanța, pasager în primul autoturism, și Maria Dragomir, de 54 de ani, din Constanța, pasageră în Logan. Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului.
Articolul anterior Peste 300 de polițiști au luat la puricat județul Constanța
Articolul următor Scolioza și cifoza debutează la copiii cu vârste între nouă și unsprezece ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei